imagine articol

Deplasare la Malul Mării Negre pentru U-Banca Transilvania

U-Banca Transilvania se deplasează vineri, 14 ianuarie, pe terenul celor de la ABC Athletic Neptun Constanța. Meciul contează la etapa cu numărul XV și va fi transmis în direct pe FRB TV. Fluierul de start se va da la ora 18:30.

Formația noastră este neînvinsă în campionat, acolo unde a acumulat 13 succese consecutive. Alb-negrii trebuiau să se dueleze cu CSO Voluntari în această săptămână, dar încleștarea s-a amânat din nou. Astfel, U-Banca Transilvania are parte de o deplasare lungă, la Constanța. Vestea bună este că antrenorul Mihai Silvășan a ieșit din izolare și va putea să călătorească alături de echipă. Pe de altă parte, Dustin Hogue a fost depistat pozitiv cu COVID-19 și va absenta de la acest joc. 

În etapa precedentă, clujenii au depășit-o pe CSM Petrolul Ploiești cu scorul de 106-64. Elijah Stewart a fost din nou cel mai bun marcator al nostru, prin cele 23 de puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă. La rândul său, Karel Guzman a avut o prestație la înălțime, cubanezul totalizând 20 de puncte, 3 pase decisive și o recuperare. Mai mult, Richard și compania au controlat în permanență disputa.

U-Banca Transilvania întâlnește o grupare nouă în peisajul baschetului românesc, dar care și-a propus planuri ambițioase. Constanța se află la ora actuală pe locul 11, cu un bilanț de șase rezultate pozitive și șapte înfrângeri. Ultima dată, trupa antrenată de Alexandru Olteanu a pierdut cu CSM Târgu Jiu, scor 81-70. În acest an, dobrogenii au răpus-o pe Dinamo București cu 64-55.

Aruncând o privire peste lotul celor de la Athletic, principalul remarcat este Maxwell Darling, care înscrie, în medie, 13.5 puncte per partidă. Pe de altă parte, trebuie precizat faptul că echipa de la Malul Mării Negre a schimbat recent o parte a baschetbaliștilor străini. Drept dovadă, Athletic i-a adus pe americanii Kaelon Harris, Tyler Gaskis și Adika Peter-McNeilly. 

U-Banca Transilvania pornește cu prima șansă, însă baschetbaliștii noștri își propun să rămână concentrați în permanență, întrucât jocul combinativ al americanilor de la Constanța poate să pună probleme. 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Este o provocare ca în orice meci. Jucăm cu o echipă interesantă, care a crescut mult în ultimul timp. Ei vor evolua pe teren propriu și sunt o echipă surprinzătoare, cu jucători noi în lot. Nu știm în ce formă sunt sau la ce nivel pot evolua. Noi am venit cu gândul să câștigăm, nu există un alt obiectiv. Trebuie să avem mentalitatea potrivită și să jucăm un baschet de calitate.

Parteneri