U-Banca Transilvania a câştigat primul meci al finalei Ligii Naționale, scor 89-82, împotriva celor de la CSM CSU Oradea. În urma discuțiilor apărute în spațiul public, cu privire la desfăşurarea partidei, transmitem următoarele declarații ale directorului sportiv Branko Ćuić, respectiv antrenorului principal Mihai Silvăşan.
Branko Ćuić, director sportiv U-Banca Transilvania
După ce am analizat meciul cu atenție, putem spune că și noi am fi avut motive să fim nemulțumiți de unele decizii de arbitraj. Totuși, nu vrem să intrăm în polemici. Alegem să ne concentrăm pe joc. Le cerem suporterilor noștri să rămână civilizați și să nu răspundă cu ură. Credem că declarațiile făcute de reprezentanții clubului din Oradea au un singur scop: să pună presiune pe arbitri înainte de următoarele meciuri.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
Pentru echipa noastră, e foarte important să rămânem concentrați la ce avem de făcut pe teren. Faptul ca am reușit să câștigăm primul meci, cu siguranță nu ne face campioni. Eu ca antrenor, aleg să îmi îndrept toată atenția pe evoluția echipei mele și pe ce avem de corectat pentru a fi mai buni în meciul doi, chiar dacă am văzut declarațiile, nefericite din punctul meu de vedere, ale omologului meu. Probabil domnul Achim sau orice om realist și-a schimbat părerea după ce a revăzut meciul sau probabil dansul își dorește ca regulile acestui sport să se schimbe în favoarea echipei dansului, însă acest lucru nu trebuie să ne influențeze mentalitatea și ce avem de făcut pe teren.
Pentru mine principalul obiectiv în momentul de față este să îmi fac jucătorii să fie sută la sută concentrați și să încercăm să etalăm cel mai bun baschet al nostru.