imagine articol

Baschetbaliștii noștri reușesc un nou succes categoric în Liga Națională

U-Banca Transilvania a depășit-o vineri seara pe CSM Târgu Jiu, într-un meci din etapa cu numărul VI a Ligii Naționale de baschet masculin. Formația lui Mihai Silvășan s-a impus pe teren propriu cu scorul de 92-62 și a ajuns la cinci succese stagionale.

 

Campionii României n-au stat mult pe gânduri și au condus cu 9-0 în debutul confruntării, grație a trei coșuri de trei puncte. De asemenea, ofensiva noastră a fost condusă pentru prima oară de către Nemanja Gordić, care a încercat să își pună cât mai bine în valoare coechipierii. Frye a înscris pentru gorjeni, dar Patrick Richard a izbutit imediat un coș în replică.

 

La finalul primului sfert am beneficiat de un ecart de șase lungimi, 21-15, apoi am continuat să controlăm disputa. Alb-negrii au intrat la cabine sub adăpostul a 15 puncte, 40-25, Stefan Birčević marcând ultimele puncte ale reprizei. La rândul său, Sanders a intrat bine în meci, contribuind pe ambele faze. Deși au dat semne de revenire după pauză, oaspeții n-au putut rezista ofensivei noastre, așa că am obținut o victorie clară. 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Nu a fost un meci realist pentru noi. Respectăm pe toată lumea, dar evident că am fost mai buni. Mă bucur că nu ne-am accidentat și că am putut folosi toți jucătorii. Venim după o pauză de aproape două săptămâni în care nu am avut posibilitatea să jucăm cinci la cinci. Acest joc ne-a prins bine din acest punct de vedere, avem un baschetbalist nou, care trebuie să își intre în ritm. Sunt mulțumit de mentalitatea avută și de atmosfera din cadrul lotului. Mai departe ne vom axa pe întâlnirea cu Brescia. 

HAIDE "U"
0
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit