
U-BT Liga I cedează în fața formației CSO Voluntari 2, scor 93-81, într-un duel din etapa a X-a din faza a II-a a competiției. În partida desfășurată astăzi, 15 martie, în Sala „Gabriela Szabo”, formația din proximitatea capitalei și-a luat revanșa, după ce în meciul tur „alb-negrii” s-au impus cu 85-81.
Clujenii s-au instalat la conducerea partidei încă din primele faze și au reușit să-și construiască un avantaj de două cifre până la finalul sfertului inaugural, scor 18-29. Gazdele au strâns rândurile în sfertul secund, izbutind să egaleze tabela la 36 cu doar 3 minute rămas până la intrarea la cabine. Ilfovenii chiar au trecut la conducere, 42-37, însă „alb-negrii” au forțat egalarea, iar echipele au mers la vestiare cu tabela indicând 44-44. Sfertul al treilea s-a mers cot la cot, niciuna dintre formații nereușind să-și construiască un avantaj mai mare de două puncte. Înainte de începerea actului decisiv, CSO Voluntari 2 avea avantaj minim, scor 65-64. Jumătatea ultimului sfert le găsea pe cele două echipe despărțite de doar 2 puncte, scor 75-73. În urma unor unei serii de mingi pierdute și aruncări nereușite, gazdele au construit un parțial de 8-0. Clujenii au încercat să revină și să întoarcă soarta partidei, însă victoria a aparținut ilfovenilor, scor 93-81.
Bernat a fost cel mai bun marcator al echipei noastre, cu 19 puncte, fiind urmat la scurtă distanță de Miron, cu 18 puncte. Tancău și Todor înscris câte 13 puncte, în timp ce Cepoi a marcat 11 puncte. Săplăcan a adăugat 5 puncte, iar Corondan a închis lista marcatorilor din tabăra noastră cu 2 puncte.
În urma acestei etape, U-BT Liga I e pe locul 5 în Grupa Echipelor Satelit, cu un bilanț de 4 victorii și 6 înfrângeri, la egalitate de puncte cu CSO Voluntari 2, formația ilfoveană fiind pe locul 4, grație coșaverajului din partidele directe.
În etapa a XI-a, echipa noastră se va deplasa la Oradea pentru meciul cu echipa locală, programat pe 5 aprilie, în Arena "Antonio Alexe".
Sergiu Popa, antrenor U-BT Liga I
Ne așteptam la un meci dificil, fizic în deplasarea de la Voluntari. Consider că băieții au făcut un meci bun din punct de vedere al intensității, al efortului, în ciuda înfrângerii. Meciul a fost echilibrat până la jumătatea sfertului 4, când le-am permis un run pe fondul unor greșeli și a unor ratări ale noastre. Felicitări adversarilor pentru victorie. Haide “U”!